Noi critici la adresa Parlamentului, după modificarea Codului Penal. Ambasada SUA la Bucureşti declară într-un comunicat că amendamentele adoptate marţi "ar reprezenta un pas înapoi pentru România", iar demersul Parlamentului "este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României".
Potrivit ambasadei americane citate de Mediafax, un principiu de bază al democraţiei arată că toţi oamenii sunt egali în faţa legii.
"Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere şi nicio ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse", se arată în comunicat.
"Această acţiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României. Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru toţi investitorii, atât locali cât şi străini, când iau în calcul unde să investească", mai precizează documentul.
Prima ambasadă care a reacţionat a fost cea a Olandei, care a declarat la solicitarea Mediafax că urmăreşte cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal. Modificarea incriminată
Parlamentarii şi preşedintele nu vor mai putea fi anchetaţi pentru conflict de interese, definit în Codul Penal drept faptă a funcţionarului public, după ce au fost scoşi din această categorie, printr-un proiect de lege adoptat marţi de Parlament.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va retrimite legea Legislativului, menţionând că "nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord".
Parlamentar