Campioana „en-titre” a României şi liderul neînvins al campionatului are o misiune uşoară în cea mai slabă ediţie din istoria Ligii Europei Centrale. Competiţie regională care în acest sezon a ajuns să numere doar 5 echipe, 4 dintre ele mergând la turneul final! Pe primul loc şi în această întrecere, cu 3 victorii din tot atâtea meciuri, echipa pregătită de Jose Araujo joacă în această seară, ora 18:30, pe terenul ultimei clasate, Valosun Brno, aflată la celălalt pol, cu trei înfrângeri. Cu trei americance în lot, formaţia cehă lasă o impresie mai bună în campionatul intern, unde ocupă locul 2 după 18 meciuri, dar chiar în runda trecută, a suferit un eşec usturător în fieful campioanei (lider în Euroligă după 4 etape) USK Praga, 37-97. În mod normal, „galben-albastrele” ar trebui să defileze în Cehia, în faţa unei formaţii învinsă clar de Viena şi Piestanske, grupări depăşite fără probleme de Univ.Goldiş ICIM. O altă miză, dacă se poate spune aşa, este ambiţia echipei arădene de a încheia anul neînvinsă pe cele două fronturi. În funcţie de evoluţia scorului de la Brno, este de aşteptat ca Araujo să le ofere credit şi jucătoarelor tinere, sau celor care au evoluat mai puţin până acum. Tot astăzi este programat şi celălalt meci din etapa a 5-a a Ligii Europei Centrale, în care slovacele de la Piestanske Cajky vor înfrunta pe teren propriu campioana Austriei, Flying Foxes Viena.
Campioana „en-titre” a României şi liderul neînvins al campionatului are o misiune uşoară în cea mai slabă ediţie din istoria Ligii Europei Centrale. Competiţie regională care în acest sezon a ajuns să numere doar 5 echipe, 4 dintre ele mergând la turneul final! Pe primul loc şi în această întrecere, cu 3 victorii din tot atâtea meciuri, echipa pregătită de Jose Araujo joacă în această seară, ora 18:30, pe terenul ultimei clasate, Valosun Brno, aflată la celălalt pol, cu trei î