Mâine, începând cu ora 9.00, la Spitalul Municipal Mangalia va avea loc, în cadrul proiectului Rotary „Un strop de viaţă”, acţiunea de donare voluntară de sânge cu participarea elevilor din clasa a XII-a de la cele trei licee din Mangalia. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, la începutul acestei săptămâni peste 60 de elevi au fost sponsorizaţi pentru efectuarea analizelor necesare aflării grupei sanguine. Tot înainte de donare, acestora li s-a determinat valoarea hemoglobinei.
Demersul se derulează după ce, în cursul lunilor noiembrie şi decembrie, Clubul Rotary Mangalia şi medicul Alina Dobrotă, director al Centrului de recoltare şi conservare a sângelui Constanţa, le-au vorbit elevilor clasei a XII-a din cele trei licee despre importanţa donării voluntare de sânge.
Proiectul este un program educaţional complex de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa donării voluntare de sânge, de promovare şi recrutare a donatorilor onorifici, se menţionează într-un comunicat de presă. Mâine, începând cu ora 9.00, la Spitalul Municipal Mangalia va avea loc, în cadrul proiectului Rotary „Un strop de viaţă”, acţiunea de donare voluntară de sânge cu participarea elevilor din clasa a XII-a de la cele trei licee din Mangalia. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, la începutul acestei săptămâni peste 60 de elevi au fost sponsorizaţi pentru efectuarea analizelor necesare aflării grupei sanguine. Tot înainte de donare, acestora li s-a determinat valoarea hemoglobinei.
Demersul se derulează după ce, în cursul lunilor noiembrie şi decembrie, Clubul Rotary Mangalia şi medicul Alina Dobrotă, director al Centrului de recoltare şi conservare a sângelui Constanţa, le-au vorbit elevilor clasei a XII-a din cele trei licee despre importanţa donării voluntare de sânge.
Proiectul este un program educaţional c