Strângerea de mâini istorică dintre Barack Obama şi Raul Castro, care s-a produs marţi, în Africa de Sud, a generat critici din partea conservatorilor americani, care o consideră o lovitură de imagine a preşedintelui cubanez.
"De ce să strângi mâna unui om care trimite în închisoare americani?", a întrebat senatorul republican John McCain. "La ce serveşte? Neville Chamberlain a dat mâna cu Hitler", a continuat el, referindu-se la o strângere de mâini istorică dintre premierul britanic şi liderul nazist german care a avut loc înainte de al Doilea Război Mondial.
Senatorul de origine cubaneză Marco Rubio, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai embargoului american împotriva Cubei, şi-a exprimat regeretul că Barack Obama nu a profitat de acest moment pentru a-l întreba pe Raul Castro despre problema legată de respectarea drepturilor omului.
"Esenţa mă interesează mai mult decât un singur moment, dacă preşedintele a dorit să-i strângă mâna, ar fi trebuit să-i vorbească despre aceste libertăţi fundamentale cu care Mandela a fost asociat şi care nu există în Cuba", le-a spus Marco Rubio jurnaliştilor, potrivit mai multor surse de informare.
Potrivit Casei Albe, preşedintele american nu a făcut nimic altceva decât să se salute cu liderii prezenţi la ceremonia de omagiere a lui Nelson Mandela, care a avut loc la Soweto.
"Când şeful lumii libere strânge mâna plină de sânge a unui dictator nemilos ca Raul Castro, aceasta devine o lovituă de imagine pentru tiran", a declarat reprezentanta republicană Ileana Ros-Lehtinen, favorabilă unei politici dure faţă de Cuba.
"Raul Castro foloseşte această mână pentru a semna ordine de reprimare şi de trimitere în închisoare a unor activişti pentru democraţie. De altfel, chiar în acest moment, liderii opoziţiei cubaneze se află în detenţie şi sunt brutalizaţi pentru că încearcă să comemoreze Zi