Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român lansează o nouă rețea de socializare!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 decembrie 2013 ·

Lucian Mustață, un tânăr de 24 de ani care a crescut la orfelinat dar care a ajuns expert în IT, lansează aplicația NOTEABOUTLIFE

Aplicația este gândită ca o capsulă a timpului, o ocazie pentru fiecare dintre noi să își aștearnă online gândurile, speranțele, visurile din timpul vieții, și a avea astfel propria pagină a destinului său. Mai mult, aplicația va permite updatarea constantă a profilului precum și interacțiunea între toți utilizatorii.

„Ideea mi-a venit de când eram pe băncile facultății și mi-am dat seama că îmi doresc să citesc ce sfaturi mi-ar da oamenii care chiar au o anumita experiență de viață. Cum să învăț inteligent și cum sa aflu aceste idei chiar de la ei. Mi-am dat seama că am putea avea nevoie de o aplicație online pentru acest lucru. Mai mult, toți avem o singură viață, un destin ce poate deveni inspirațional pentru ceilalți.

Aplicația NOTEABOUTLIFE este gândită ca o acțiune non-profit, a cărei misiune este de a oferi oamenilor de pretutindeni posibilitatea de a înregistra, stoca peste timp și de a împărtăși poveștile vieții lor întregii umanități. Vreau să fac acest lucru pentru a transmite valoarea oamenilor și de a lega în țesătura culturii noastre înțelegerea faptului că fiecare viață contează. De a înmagazina părerile oamenilor care mai sunt sau nu printre noi. Este un proiect ambițios prin care sper să scoatem în evidență evoluția oamenilor la nivel social și psihologic. Majoritatea cercetărilor din prezent se îndreaptă către domeniul tehnic și medical, însă partea spirituală a rămas neglijată.

Cred că NOTEABOUTLIFE va fi cu adevărat apreciată peste 100 de ani când oamenii vor citi despre părerile bunicilor și străbunicilor lor, vor vedea valorile lor și modul lor de viață”, declară Lucian Mustață.

Povestea de viață a lui Lucian Mustață este ea însăși impresionantă și un exemplu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenţi ruşi arestaţi în Odesa şi Lviv pentru operaţiuni de sabotaj / Doi localnici au fost înşelaţi de ruşi care se dădeau drept ofiţeri ucraineni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) şi Poliţia Naţională au reţinut opt agenţi ruşi implicaţi în operaţiuni de sabotaj în sudul Ucrainei, precum şi două persoane din vestul Ucrainei pe care ser

Sfânta Cuvioasă Parascheva

Buletin de Carei acum 14 minute
• publicat la: 14 octombrie 2025

Investiție masivă de 10 miliarde de dolari în industrii cruciale pentru securitatea SUA. Anunțul JPMorgan Chase

Mediafax acum 52 minute
Cea mai mare bancă americană din punct de vedere al activelor va finanța companii din patru domenii strategice: apărare și aerospațial, tehnologii de frontieră precum inteligența artificială și calculul cuantic, tehnologia energetică, inclusiv bater

Zelenski prezintă posibile surse de finanţare pentru achiziţionarea rachetelor Tomahawk, în cazul în care decizia va fi aprobată

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că finanţarea potenţială pentru furnizarea rachetelor Tomahawk către Ucraina ar putea proveni din trei surse: programul PURL al NATO, un „mega acord” negociat cu Statele Unite şi activele ruseşti

Cod galben de ceață în județul Suceava. Care sunt zonele vizate

Mediafax acum 2 ore
Marți dimineață, între orele 6.00-10.00, județul Suceava se va afla sub un cod galben devreme nefavorabilă. Administrația Națională de Meteorologie transmite că se vor semnala: „ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 5

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Biden laudă acordul de încetare a focului şi îl felicită pe Trump / ”Sunt profund recunoscător şi uşurat că această zi a sosit”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte Joe Biden a emis luni o declaraţie în care şi-a exprimat profunda uşurare şi recunoştinţă după eliberarea ultimilor 20 de ostatici în viaţă şi anunţarea unei noi încetări a focului

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 9 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 10 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Fostul preşedinte Sarkozy va începe să ispăşească pedeapsa de cinci ani de închisoare pe 21 octombrie – presă

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va ispăşi pedeapsa într-o închisoare din Paris începând cu 21 octombrie, au declarat luni surse informate pentru AFP, după ce luna trecută un tribunal l-a co

Vremea

București
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

6°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°