Puterea şi opoziţia s-au „colindat” reciproc cu acuzaţii de interese obscure, furturi de voturi
şi incompetenţă în ceea ce trebuia să fie ultima şedinţă de Consiliu Local a anului. Sursa conflictului a fost un proiect de hotărâre privind taxa specială nou propusă la regia de transport a municipiului.
Consilierii locali din opoziţie au părăsit sala de şedinţă, după ce primarul Emil Boc i-a acuzat pe reprezentanţii USL că susţin interesele companiei privateFany, care i-ar fi ajutat cu transportul votanţilor la alegerile de anul trecut. Grupul USL a cerut un drept la replică, însă şefa de şedinţă, Olah Emese (UDMR), le-a refuzat cererea.
Consilierii opoziţiei s-au retras din şedinţă, iar proiectele care aveau nevoie de două treimi voturi din total au fost scoase de pe ordinea de zi, din lipsă de votanţi. Practica instituită de PDL la şedinţele de Consiliu Judeţean prezidate de liberalul Horea Uioreanu - părăsirea şedinţei în semn de protest - a fost preluată de USL în Consiliul Local, profitând că ieri a lipsit un consilier UDMR. Absenţa lui Csoma Botond le-a permis reprezentanţilor opoziţie să preia controlul balanţei de voturi. Dacă în mod obişnuit PDL şi UDMR îşi asigură o majoritate confortabilă pentru a trece proiectele puterii, de această dată, numărul de consilieri ai opoziţiei era decisiv pentru asigurarea cvorumului necesar la votarea punctelor de pe ordinea de zi.
Conflictul a izbucnit la al patrulea punct discutat, ce a vizat introducerea unei taxe speciale în biletul emis de Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC). Aceasta are un cuantum de 6,65% din preţul biletului, nu ar modifica costul acestuia şi s-ar constitui într-un fond de dezvoltare, utilizat pentru înnoirea parcului auto, după cum a explicat directorul unităţii, Liviu Neag. Mai mult, fiind vorba de o taxă specială, aceasta ar fi scutită de impozitare (tax