Papa Francisc a fost desemnat miercuri "persoana anului 2013" de către editorii revistei americane Time, potrivit AFP. E oarecum surprinzător, dacă ţinem cont că înaltul prelat a fost ales în fruntea Bisericii Catolice de-abia în luna martie a acestui an.
Cum se explică faptul că Papa Francisc a fost desemnat "persoana anului 2013"? "Arareori se întâmplă ca un actor nou pe scena mondială să capteze atenţia publicului atât de repede, atât în rândul tinerilor, cât şi al vârstnicilor, atât în rândul credincioşilor, cât şi al scepticilor", declară redactorul-şef al revistei Time, Nancy Gibbs.
Papa Francisc a fost ales în fruntea Vaticanului în luna martie a acestui an.
În 2012, titlul de "persoana anului" i-a revenit preşedintelui american, Barack Obama.