Meteorologii au emis o nouă avertizare pentru județul Alba, valabilă de miercuri, 11 decembrie, începând cu ora 18.00, până joi, la ora 10.00. Vor fi ninsori şi intensificări ale vântului mai ales în zonele montane din apropiere de Şugag, Săsciori şi Cugir.
În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, mai ales pe creste, cu peste 80 – 90 km/h, spulberând zăpada deja depusă.
În intervalul menţionat, temporar va ninge, la început în Moldova apoi şi în Dobrogea şi estul Munteniei. Îndeosebi în Moldova vântul va avea intensificări cu viteze ce vor atinge şi izolat vor depăşi la rafală 40 – 50 km/h viscolind sau spulberând ninsoarea.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=259176