Ambasada Israelului la Bucureşti îşi exprimă "profunda îngrijorare" legată de difuzarea unui colind care conţine "puternice mesaje antisemite" în cadrul unei emisiuni a postului public TVR 3, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul emisiunii de lansare a postului TVR 3, ca televiziune dedicată mediului rural, formaţia "Dor transilvan" a interpretat un colind care conţinea versurile: "A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchina, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum".
"Având în vedere eforturile prezente ale guvernului României şi ale statului Israel pentru combaterea xenofobiei, rasismului, antisemitismului şi a discriminării de orice fel, ar trebui să fim alarmaţi de astfel de alimentări care ar putea alimenta sentimentele antisemite din România", potrivit sursei citate.
Ambasada îşi exprimă speranţa că autorităţile române vor lua măsurile adecvate pentru ca astfel "incidente josnice" să nu se mai repete.
Pe de altă parte, TVR Cluj şi TVR 3 precizează că regretă incidentul.
"TVR Cluj şi TVR 3 regretă incidentul prin care un colind cu expresii care aveau accente antisemite a fost difuzat pe post, în ziua de 6 decembrie a.c. Colindul, difuzat în direct şi interpretat de ansamblul "Dor transilvan", a fost selectat pentru emisiune de către Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale - Cluj", potrivit unui comunicat de presă.
Cele două posturi menţionează că se distanţează categoric de astfel de manifestări şi dezaprobă felul în care Centrul Judeţean pentru Promovarea Tradiţiilor Cluj a înţeles să "conserve" şi să "promoveze" valorile româneşti, prin versuri care "nu fac cinste nimănui".
F.A. Ambasada Israelului la Bucu