„Plimbându-mă pe Rue de la Pompe, văd două femei stând în umbra unui stâlp de iluminat. Aşteaptă, oare, pe cineva sau... ceva? Una dintre ele este înaltă şi subţire, cealaltă, micuţă. O umbrelă aşezată lângă o vază cu flori. Mai târziu, în Bois, umbrela e în maşina mea, între mine şi flori. Îi privesc profilul: un gât lung, un nas foarte drept şi foarte mic. O şuviţă strălucitoare, rătăcită, îi mângâie gura. Poartă mănuşi... Sper să îi pot vedea mâinile. Mâinile sunt atât de importante!" (...)
„E cinci şi jumătate. Ajung la ambasadă şi o aştept. Trebuie neapărat să beau un whisky, sunt foarte timid şi gata să devin furios dacă nu apare. Decepţia ar fi prea mare... E cinci treizeci şi cinci. Iat-o! Să fie chiar ea? Fermecătoare, înaltă, cu o gură mică şi buze cărnoase, rujată, cu ochii ca abanosul. Îşi aruncă paltonul de blană învăluindu-mă în căldura unui nor de parfum. O invit la dans. Mexicană? Cubaneză? Capul ei foarte mic este aşezat pe un gât foarte lung. E înaltă, gura ei ajunge la nivelul bărbiei mele. Când dansăm aproape că ne atingem buzele. “Româncă. Mă cheamă Renée P… Am fost model la Doeuillet…”. Delicioasă. Îşi scoate mănuşile: are mâini lungi, ca de copilă. Şi, deodată, încep să visez că, poate, într-o zi va accepta să pictez unghiile acestor mâini…”
Cele două scene de mai sus, descrise de Jacques Henri Lartigue (1894-1986), unul dintre cei mai importanţi fotografi ai secolului 20, sunt momentele de început ale unui cuplu iconic din Franţa anilor 1930, o poveste de dragoste ajunsă legendară. E povestea iubirii dintre marele fotograf francez şi muza sa, enigmatica
Renée Perle, o evreică din România ajunsă la Paris la 26 de ani şi devenită în scurt timp una din manechinele în vogă ale modei pariziene.
Jacques-Henri Lartigue (1894-1986) a primit primul său aparat foto, un dar de la tatăl său, pe când avea vârsta de şa
