Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursurile de formare ale AJOFM, atractive pentru șomeri

Publicat in Covasna Media, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Agenția din Covasna va organiza anul viitor noi cursuri pe diverse domenii

Sute de persoane au avut șansa, în ultimii ani, să se (re)califice pe diverse ocupații, prin intermediul cursurilor organizate în acest sens de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna. Cursurile au fost organizate în principal prin finanțări europene și diverse programe, iar unele au inclus și plecări peste hotare, în țări precum Germania sau Ungaria, pentru a vedea cum se lucrează acolo în diverse meserii. Cursurile au vizat diverse meserii – de la menajeră și operator calculator, la contabili, coafeze, cioplitori în piatră ori măcelari. Numai în 2013, în jur de 900 de covăsneni au absolvit diverse cursuri – și chiar dacă nu toți reușesc mereu să-și găsească de lucru, aceste cursuri oferă șansa unei meserii oriunde altundeva, diplomele fiind recunoscute în spațiul Comunitar. Drept pentru care, începând cu anul viitor, AJOFM va primi un spațiu în Sfântu Gheorghe, pentru a putea organiza diverse cursuri de formare, fără a mai fi nevoită să plătească chirii ori să apeleze la bunăvoința unora.

„Prin Primăria Sfântu Gheorghe, AJOFM va avea propriul său Centru de formare profesională – este vorba despre un spațiu de 100 de metri pătraţi, nu e mult, dar de ajuns pentru a putea amenaja trei săli de cursuri”, a declarat directorul Agenției, Kelemen Tibor.

Potrivit acestuia, în 2014 AJOFM Covasna intenționează să organizeze cursuri de formare în meserii tradiționale precum apicultură și bucătărie – patiserie, existând însă cerere și interes mare și pentru cursuri de însușire a competenţelor – lingvistice ori antreprenoriale, de experți în achiziții publice, operare calculator, agenți de pază ori tehnicieni maseuri. În plus, se va lucra și în sensul organizării unui curs pentru persoanele cu dizabilități care vor să se califice ca agenți de curățenie. În vreme ce șome

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 20 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 50 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 42 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 42 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°