Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după ce a semnat în cartea de condoleanţe de la Ambasada Africii de Sud, că Nelson Mandela a fost un om care a marcat istoria şi care le-a dat şi altora sanşa de a se simţi împliniţi.
"Nelson Mandela a fost unul dintre acei oameni care şi-au împlinit în mod extraordinar viaţa şi cărora Dumnezeu şi propria lor forţă, voinţă şi credinţă le-a dat şansa să trăiască viaţa lor în aşa fel încât să se simtă şi alţii măcar în parte împliniţi. Nelson Mandela, alături de oameni ca Papa Ioan Paul al II-lea, sunt oameni care nu doar au marcat istoria. Au marcat viaţa noastră, a celor care am avut şansa de a le fi contemporani", a spus Crin Antonescu.
El a făcut afirmaţia după ce a semnat în cartea de condoleanţe deschisă pentru Nelson Mandela la sediul Ambasadei Republicii Africii de Sud.
"Pentru noi, în România, în Estul Europei, în lumea post-comunistă, într-o lume care a trecut şi ea prin schimbări, prin răsturnări de situaţie, prin temele evaluării şi războiului cu trecutul, de câte ori ne gândim la pasiune, la sacrificiu, la toleranţă şi la extraordinarul dar de a putea construi ne vom gândi în primul rând la Nelson Mandela", a mai precizat liderul PNL.
Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, eroul luptei împotriva apartheidului, a murit, joia trecută, la domiciliul său din Johannesburg.
Funeraliile lui Nelson Mandela au avut loc, marţi, pe stadionul Soccer City din Soweto, în apropiere de Johannesburg, în prezenţa a numeroşi şefi de stat şi de guvern.
Îînhumarea a fost programată pentru 15 decembrie, în satul său natal, Qunu, din sudul ţării. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »