Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turneul final al EURO 2020 � de interes neţional

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Guvernul a decis , prin Hotărâre, să declare de interes naţional turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020, consilierul de Stat Mirel Palada afirmând că evenimentul ar putea asigura României o expunere mediatică şi un profil internaţional, precum şi un flux de turişti. Întrebat ce conţine Hotărârea de Guvern, Mirel Palada a spus că „prevede alocarea titlului de interes naţional privind propunerea de organizare în România a Campionatului European de fotbal din 2020”. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, săptămâna trecută, că premierul Victor Ponta „a dat undă verde” pentru candidatura Bucureştiului la găzduirea unor meciuri din cadrul EURO 2020, precizând că vicepremierul Gabriel Oprea a fost desemnat să se ocupe de acest proiect din partea Guvernului. Ieri, Mircea Sandu a declarat că decizia Guvernului de a declara de interes naţional turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020 reprezintă un lucru excepţional pentru fotbalul românesc. Federaţia Română de Fotbal a depus, la 20 mai, candidatura oficială pentru găzduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, care va fi organizat în 13 oraşe europene. Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 oraşe în septembrie 2014. Pachetele oferite pentru eventualele candidaturi sunt 13, 12 dintre ele cuprinzând trei meciuri din faza grupelor şi unul din optimi sau din sferturi, în timp ce un pachet include semifinalele şi finala. Fiecare ţară desemnată organizatoare poate găzdui meciuri din cadrul EURO 2020 pe un singur stadion. Federaţiile interesate pot prezenta cel mult două candidaturi, una pentru pachetul special şi una pentru pachetul obişnuit, şi pot prezenta acelaşi oraş pentru cele două pachete sau două oraşe diferite. Vor fi acceptate şi candidaturi ce includ stadioa

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 8 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Un cetățean chinez a venit la frontiera din Galați cu două permise de conducere. Ce a descoperit poliția

Adevarul acum o ora
Un cetățean chinez, în vârstă de 30 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce s-a prezentat la frontiera din Galați cu două permise de conducere, unul internațional și unul eliberat de autoritățile din China, niciunul valabil pentru drumurile publice

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 58 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°