George Maior,directorul Serviciului Roman de Informatii (SRI), sustine ca amenintarea terorista in Romania este in crestere in ultimii ani si ca bugetul pentru securitatea nationala reprezinta, din contra, o involutie, acesta fiind de numai 0,17% din PIB, potrivit Mediafax.
Maior a prezentat, marti, in fata parlamentarilor, raportul referitor la activitatea institutiei pe care o conduce din ultimii sase ani, atragand atentia asupra faptului ca scutul antiracheta de pe teritoriul tarii noastre ne poate transforma intr-o tinta pentru teroristi.
“Din punctul de vedere al amenintarii teroriste, daca am pornit in 2006 la un nivel scazut al acestei amenintari, in 2012 am ajuns la o situatie in care acest risc a crescut constant, pana la ideea ca am devenit o amenintare explicita, datorita cel putin a unor declaratii ale unor clerici radicali din Orientul Mijlociu, dar si a unor factori politici strategici si militari”, a explicat Maior.
“Primavara araba, cu fluxul de migratie generat in sudul Europei, inclusiv de elemente teroriste, ne poate afecta si pe noi. Participarea noastra continua cu trupe militare in Afganistan, ne face o tinta destul de semnificativa”, a completat Maior.
“Nu avem un buget mare, resursele noastre acopera aceste misiuni fundamentale, nu sunt mari, reprezinta 0.17 la suta din PIB, ceea ce reprezinta o involutie. Cred ca am adus bani seriosi la bugetul statului pentru a putea alimenta aceste bugete vitale pentr dezvoltarea si vitalitatea tarii”, a conchis Maior.
Sursa foto: gandul.info
George Maior,directorul Serviciului Roman de Informatii (SRI), sustine ca amenintarea terorista in Romania este in crestere in ultimii ani si ca bugetul pentru securitatea nationala reprezinta, din contra, o involutie, acesta fiind de numai 0,17% din PIB, potrivit Mediafax.
Maior a prezentat, marti, in fata parlamentarilor, rapor