Parchetul General nu a primit nicio solicitare pentru prezentarea unui punct de vedere cu privire la modificarile aduse Codului Penal, a declarat procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, pentru agentia Mediafax. “Nu ni s-a cerut un punct de vedere cu privire la acest modificari ale Codului Penal. Nici nu era necesar acest lucru”, a spus Nitu, care a adaugat ca nu doreste sa comenteze efectele pe care le-ar avea modificarile aduse Codului Penal. Camera Deputatilor a adoptat, marti, un proiect de lege prin care presedintele si parlamentarii sunt scosi din categoria functionarilor publici prevazuta in Codul Penal. Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea articolului 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente. Prin aceasta decizie, presedintele si parlamentarii ies si de sub incidenta articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept “fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de servicii sau foloase de orice natura”. Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentara a Camerei si a fost votat fara ca raportul comisiei sa fie publicat si fara dezbatere in plen.
De altfel, Comisia juridica a intocmit raportul luni seara, in aceeasi sedinta controversata in care a fost adoptat si proiectul Legii amnistierii. Conform raportului, obtinut de MEDIAFAX, printr-un amendament propus si adoptat de Comisia juridica, presedintele si parlamentarii sunt scosi din categoria functionarilor publici prevazuta in Codul P