Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 TV, că va semna legea referendumului în data de 14 decembrie, la ora 23.59, în prezenţa presei.
Şeful statului a mai spus că propunerea de revizuire a Constituţiei, în forma actuală, este "catastrofală" pentru România.
"Chiar aşa fac şi chem şi presa să se vadă că am semnat-o", a spus Traian Băsescu.
"Ceea ce au făcut este din nou o construcţie pârvulesciană, vă mai amintiţi, s-a amestecat domnia sa în legea votului uninominal şi a ieşit ce a ieşit, acum a fost un mare organizator de dezbateri pe Constituţie şi Constituţia arată jalnic", a spus Traian Băsescu.
Citeşte şi: Băsescu o critică pe Monica Macovei. Cine este soluţia dreptei
Potrivit şefului statului, oamenii politici sunt prea puţin pregătiţi să discute Constituţia, dacă nu folosesc constituţionalişti.
"Constituţia, în forma care este ea acum, propunerea de revizuire, este catastrofală pentru România", a mai arătat şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat recent că va promulga Legea referendumului pe data de 14 decembrie noaptea, în condiţiile în care a primit motivarea Curţii Constituţionale, la Cabinetul său, în 5 decembrie dimineaţa, astfel că va aştepta cele zece zile legale, conform Mediafax.
"La mine la cabinet a intrat pe 5 (motivarea Curţii Constituţionale pe legea refrendumului - n.r.) şi în Constituţie spune foarte clar. Pe 14 seara îmi expiră termenul, pentru că la cabinetul meu, deci nu la registratura. Am înţeles că a venit seara, la ora 18.00, 19.00, iar la cabinet la mine a intrat pe 5 dimineaţa. Deci, pentru mine, timpul curge din data de 5, la cabinetul preşedintelui, pe 14 noaptea voi promulga legea", a spus Traian Băsescu.
Curtea Constituţională a respins, în 14 noiembrie, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referen