Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actorii constănţeni, în doliu A decedat un mare regizor

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Teatrul de Stat Constanţa transmite condoleanţe şi este alaturi de doamna Mireille Savopol in clipele grele ale pierderii celui ce a fost regizorul Ion Drugan.

A fost regizorul artistic cu o contributie covarsitoare la afirmarea teatrului constănţean – în primul său deceniu de existenţă, între 1952-1959 (an în care s-a mutat la Teatrul Liric ).

A montat nu mai puţin de 15 premiere: drame, comedii, feeri, piese politisţe. Spectatorii îşi amintesc de spectacolele: Titanic vals, Povestea unei iubiri, Nota zero la purtare, avându-i în distribuţie pe bătrânii lei ai teatrului Mania Antonova şi Constantin Mortun faţă în faţă cu tinerii actori de atunci, cei care aveau să devină mai apoi nucleul puternic de talente pe care s-au sprijinit succesul şi faima acestui teatru: Zoe Caraman, Marcela Sasu, Emil Sasu, Valentin Bucur, Longin Martoiu si altii.

Spectacolele lui aveau o mare acurateţe şi respirau toate, un aer cald de umanitate care se revarsau tonifiant din tot ansamblul elementelor constitutive.

A fost membru fondator al Teatrului Liric Constanta. Cele mai impunatoare spectacole le-a montat la Teatrul Liric unde numele sau va ramane pe veci legat mai ales de opereta, gen atat de greu. Au fost spectacole pe care presa de specialitate le-a elogiat, iar publicul (roman si din starinatate ,fiindca vara erau prezentate in fata turistilor si in limba germana)le-a aplaudat.

A realizat si multe spectacole de revista, avandu-i in distributie pe Jean Constantin, Gelu Manolache, Fritz Braun.

Teatrul de Stat Constanţa transmite condoleanţe şi este alaturi de doamna Mireille Savopol in clipele grele ale pierderii celui ce a fost regizorul Ion Drugan.

A fost regizorul artistic cu o contributie covarsitoare la afirmarea teatrului constănţean – în primul său deceniu de existenţă, într

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum o ora
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 4 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 2 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Parlamentul Serbiei a validat demisia premierului Milos Vucevic / În ce condiții pot fi organizate alegeri anticipate

HotNews acum 2 ore
Parlamentul Serbiei a validat miercuri demisia prim-ministrului Milos Vucevic, declanșând un termen de 30 de zile pentru formarea unui nou guvern sau convocarea de alegeri anticipate, notează Reuters. Milos Vucevic, lider al Partidului Progresist Sâ

Marian Vanghelie scapă de condamnarea de 11 ani în dosarul mitei de 30 milioane euro / Zece ani de procese și zece judecători, până la prescrierea faptelor

HotNews acum 6 ore
Fostul primar al Sectorului 5 a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare primită la instanța de fond, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, după ce Curtea de Apel București a dispus mierc

Crin Antonescu: Astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan. Orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, Ponta nu poate ajunge în finală

News.ro acum 5 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare, Antonescu, a declarat miercuri că astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori el ori Nicuşor Dan şi orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, pentr

Oţelul Galaţi anunţă despărţirea de tehnicianul Ovidiu Burcă

News.ro acum 2 ore
Clubul Oţelul Galaţi a anunţat, miercuri, că s-a despărţit de tehnicianul Ovidiu Burcă. “SC Oţelul Galaţi şi antrenorul Ovidiu Burcă au reziliat astăzi de comun acord contractul scadent în vara acestui an şi care putea fi prelungit până în iunie 202

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°