Certificatul de producător agricol va fi acordat, ca un atestat, tot de primăriile din comune, dar pe baza unui aviz consultativ din partea asociaţiilor de profil, simultan cu alte măsuri care să elimine intermediarii din pieţe, ceea ce "poate avea sau nu" impact pe preţ, afirmă ministrul de resort. Modificarea a fost operată printr-un proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare în regim de urgenţă, pentru a fi astfel combătută o sursă de evaziune fiscală, a precizat ministrul de resort, Daniel Constantin. El a arătat că unităţile deconcentrate ale ministerului vor verifica dacă atestatul de producător este acordat legal, respectiv dacă există în mod real suprafaţa de teren şi producţia menţionate în document.
Va fi introdus şi un carnet de comercializare a produselor agricole, pentru persoanele fizice care deţin atestatul. "Încercăm în felul acesta să dăm posibilitatea celor care sunt cu adevărat producători în România să poată să îşi desfacă produsele pe care le obţin în pieţele existente la nivelul oraşelor, existând de cele mai multe ori acei intermediari care împiedică comercializarea produselor direct de către producători", a spus ministrul.
El a adăugat că acest lucru "poate avea sau nu" un impact asupra preţului, dar că piaţa va regla această problemă.
Certificatul de producător agricol va fi acordat, ca un atestat, tot de primăriile din comune, dar pe baza unui aviz consultativ din partea asociaţiilor de profil, simultan cu alte măsuri care să elimine intermediarii din pieţe, ceea ce "poate avea sau nu" impact pe preţ, afirmă ministrul de resort. Modificarea a fost operată printr-un proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare în regim de urgenţă, pentru a fi astfel combătută o sursă de evaziune fiscală, a precizat ministrul