Are ceva din Charlot, desi nu seamana fizic cu el. La Berlin, unde am realizat interviul inaintea ceremoniei decernarii Premiilor Academiei Europene de Film unde a fost nominalizat pentru regie, cineastul spaniol a comparat filmul cu lasagna. Pe urma am vazut ca intr-un interviu din "The Guardian" de acum cateva luni termenul de comparatie era paella. Pacat ca nu l-am intrebat despre bucatarie. Sigur gateste.
Reporter: Daca o zana v-ar spune: "Poti ramane in prezent si face orice film vrei sau te poti intoarce in anii 20 si face numai film mut si alb-negru" ce ati alege?
Pablo Berger: Imi place sa traiesc in prezent. Nu sunt un nostalgic, nu cred ca inainte era mai bine. Sigur ca filmele mute imi sunt cele mai dragi si ca reprezinta perioada mea preferata din istoria cinematografiei. Nici n-as spune ca n-o sa mai fac niciodata film mut, dar as alege cu siguranta prezentul. Se intampla atat de multe in prezent, sunt atatea povesti bune incat pot face mult mai multe filme decat doar basme. (Rade.)
Rep: V-ati definit filmul in multe feluri - experienta senzoriala, calatorie in timp, basm. Cum ati reusit sa le puneti pe la un loc?
P.B.: M-am apropiat de acest film ca si cum ar fi fost ultimul, asa ca am turnat multe obsesii in el. Imi place ideea ca filmele sunt ca o lasagna, ca trebuie sa contina multe lucruri, multe straturi pentru fiecare spectator. Insa filmele nu ies asa cum dorim, au viata lor.
Inainte de a incepe filmarile ai in cap o gramada de lucruri pe care ai vrea sa le spui, dar cand incepi turnajul totul se intampla atat de repede, cu accidente fantastice, asa ca pana la urma filmul o ia in alta directie. As spune chiar ca filmele sunt neterminate pana cand sunt vazute de spectatori. Si fiecare film e diferit. De pilda, sunt convins ca ati vazut in film lucruri pe care nimeni altcineva nu le-a vazut, iar asta face
