Aşa cum v-aţi obişnuit, artiştii de azi nu mai acţionează ca lupii singuratici, gen Similea, Mirabela, Cotabiţă etc., ci vin în gaşcă, să dea impresia gigeilor care le cumpără CD-ul că au făcut o afacere. Aşa probabil îşi imaginează fraierii şi în cazul single-ului de faţă, intitulat „Praf“: „Coa’, îţi dai seama că la banii ăştia îmi cântă şi Puya şi Alex Velea“.
În cântec, Puya, căci el e capul răutăţilor, ne spune povestea lui de viaţă, desfăşurată sub semnul lui Bacchus: „Prima dată m-am îmbătat la biserică, la botezul meu mama era isterică, înainte să mă bage în cristelniţă, popa mi-a dat vin bun de la pivniţă“. Te cred şi eu că biata femeie dăduse-n isterie: Sfânta Filofteia să fi fost şi tot o apucau pandaliile cu aşa plod! „Ca un elev silitor la şcoală deja eram beat mort încă de prin generală. În timp ce mama urmărea Sclava Isaura, eu beam până mă-nvârteam cu camera votcă Finlandia“. Ce remarcăm noi de aici? Două aspecte: unu – că tatăl junelui nu prea era prezent, întrucât artistul nu-l pomeneşte deloc şi doi – că junele creştea într-o casă unde votca Finlandia era nelipsită din frigider. Bravo, domnu’ Puya, şi ne mai vinzi gogoşi, cu „ce copilărie nefericită am avut eu în cartier“… Aia-i copilărie nefericită, cu sticla de Finlandia la gură? Nefericită era dacă sugeai ţuică la biberon, ca puradeii din Vaslui sau beai votcă de pufoaică-n veceul din fundul curţii, ca şcolerii din Galaţi!
Evident, peripeţiile bahice ale lui Puya nu se opresc aici, fiindcă, zice el, „venea alocaţia, începea distracţia, mă ameţea mai rău ca teorema lui Pitagora“. Din aceste versuri pricepem două chestii: în primul rând, băieţaşul se matolea imediat. Păi ştiţi cât era (şi încă este) o amărâtă de alocaţie? Câteva zeci de lei! Cât poţi să bei de banii ăştia? Apoi, ne dăm seama şi de ce Puya s-a făcut hip-hop-er: fiindcă teoremele, axiomele şi şcoala, în general,
