Angajaţii români lucrează aproximativ şase zile pe lună doar pentru a-şi plăti taxele salariale către stat, similar cu cehii, cu o zi mai puţin decât ungurii dar aproape dublu comparativ cu ucrainienii, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă Accace.
Studiul ia în calcul contribuţiile sociale şi impozitul pe venitul obţinut din salarii valabile la sfârşitul lunii noiembrie, în şase state din regiune, respectiv Ucraina, Polonia, Ungaria, Slovacia, România şi Cehia, datorate de angajaţii cu un salariu net de 1.000 de euro, cu un program normal de lucru de opt ore pe zi, timp de 21 de zile pe lună, transmite Mediafax.
Potrivit analizei Accace, angajaţii din Ungaria lucrează circa 34% din timpul de muncă dintr-o lună, aproximativ şapte zile, pentru plata taxelor către stat, în timp ce aproximativ 30% din munca prestată de angajaţii din Cehia şi România într-o lună, aproximativ şase zile, reprezintă de fapt timpul prestat pentru acoperirea valorii contribuţiilor sociale şi a impozitului.
În top urmează angajaţii polonezi şi slovaci, care muncesc aproximativ cinci zile, respectiv 25% din timpul de muncă lunar, pentru acoperirea contribuţiilor şi a impozitului pe venit, în timp ce ucrainienii lucrează doar puţin peste 3 zile jumătate, respectiv 18% din timp, aceştia din urmă având însă un nivel foarte scăzut al contribuţiilor sociale datorate de angajat, spre deosebire de restul ţărilor analizate.
Situaţia în ţările comparate în ceea ce priveşte contribuţiile datorate statului de către angajatori este destul de echilibrată, cu excepţia Poloniei, unde angajatorul datorează cele mai scăzute taxe pentru plata unui salariu net de 1.000 de euro.
La polul opus se situează Cheia, unde angajatorul plăteşte taxe care aproape ating pragul de 500 de euro, pentru a acorda acelaşi salariu net.
În acest top, România ocupă penultimul l