Persoanele care prezintă simptome de răceală sunt excluse de pe lista donatorilor de sânge. Avertismentul a fost lansat de directorul Centrului Judeţean de Transfuzie Sangvină (CJTS) Suceava, dr. Maria Pilat, care a arătat că nu sunt primiţi să dea sânge sucevenii care au afecţiuni respiratorii şi se află sub tratament, indiferent că este vorba de o simplă viroză, de gripă obişnuită sau de cea cu virusul AH1N1. Ea a explicat că nu se recoltează sânge de la persoane răcite, iar în cazul unei afecţiuni acute donarea se amână până când semnele de boală dispar. Bolnavii vor fi trimişi acasă chiar dacă vin de la distanţe mari, a spus Maria Pilat, care a adăugat că nu sunt acceptate la recoltare nici persoanele care au venit în contact cu bolnavi, având în vedere că perioada de incubaţie este de una, două săptămâni. De asemenea, sunt respinse la donarea de sânge persoanele care şi-au făcut vaccinul antigripal cu mai puţin de două săptămâni în urmă.
La această oră, potrivit directorului CJTS, cantităţi deficitare de sânge se înregistrează la grupele de sânge cu RH negativ, dar până acum n-au fost urgenţe care să nu fie rezolvate. Deşi unitatea se confruntă cu probleme financiare, în momentul de faţă există pungi şi reactivi pentru derularea activităţii de recoltare şi sunt asigurate tichetele de masă oferite drept recompensă donatorilor.
Criteriile de recoltare a sângelui
Maria Pilat a arătat că persoanele interesate să dea sânge trebuie să se prezinte la sediul unităţii dimineaţa, după ora 08.00, foarte bine hidratate, odihnite şi fără ca anterior să fi consumat cafea, alcool sau alimente grase. De asemenea, donatorii au fost sfătuiţi să ia, în prealabil, un mic dejun uşor.
Potrivit normelor în vigoare, pot fi donatoare de sânge persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Nu sunt primite la recoltare femeile care cântăresc mai puţin