Asociația Ținutul Tibreanului și Parohia Ortodoxă Tibru, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Alba demarează campania de donare de sânge ”Fii milostiv, dăruiește viață!”, care se va derula pe o perioadă de șase luni. Prima acțiune din cadrul acestei campanii va demara, vineri 13 decembrie, ora 8, 30, la Centrul de Transfuzii din Alba Iulia, în curtea Spitalului județean.
Cei care doresc ca și semenii lor să aibă o șansă la viață sunt invitați să se alăture campaniei și să vină la Centrul de Transfuzii din curtea Spitalului județean Alba, pentru a dărui un strop de sânge și a salva o viață.
Pentru a putea dona trebuie să îndeplinești următoarele condiții: Vârsta cuprinsă între 18-55 ani; Greutate corporală minimă a donatorului: 50 kg; Tensiunea arterială normală; Donatorul să nu prezinte intervenții chirurgicale în ultimile 6 luni; Să nu ai/fi avut următoarele boli: hepatită, TBC, sifilis, malaria, epilepsie, bluceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele. Să nu fi consumat grăsimi și băuturi alcoolice cu cel puțin 24 de ore înaintea donării. Intervalul de timp între două donări de sânge nu poate fi mai mic de 60 zile.
Donatorii vor beneficia de: 7 tichete de masă; 1 zi liberă (ziua donării); O serie de analize medicale gratuite la fiecare donare (hemoleucograma, hepatita B, hepatita C, sifilis, Hiv, enzime hepatice – TGP, TGO, GGT, glicemia, calciu, magneziu, cholesterol, trigliceride, uree, creatinina, fier, bilirubina, proteine serice); Adeverință pentru obținerea unei reduceri de 50% pentru transportul în comun pentru 30 de zile.
Înainte de donare, medicii ne dau câteva sfaturi utile:
Odihniți-vă bine în noaptea de dinaintea donării!
Mâncați ceva ușor înainte de donare!
Consumați mai multe lichide pentru a înlocui volumul pe care îl veți dona!
Este interzis fumatul înainte și după donare! @N