În ideea că „le-am văzut/auzit/experimentat pe toate“, multe din acţiunile care se derulează sub eticheta de „entertainment“ în zilele noastre au devenit simple „evenimente care trebuiesc bifate“. De ceva vreme, a dispărut acea bucurie care ar trebui să însoţească participarea la un act artistic.

Cum ar fi, de exemplu, la un concert rock. Deşi astăzi numărul concertelor care se ţin în burg-ul nostru e mult mai mare, atmosfera degajată de acestea e mult mai palidă. Desigur, vinovaţi suntem toţi. Începând de la muzicienii care nu au tragere de inimă pe scenă dacă nu au vândut destule bilete la intrare, la spectatorii care adesea au nişte feţe de parcă cineva i-ar fi obligat să fie prezenţi. Pe scurt, la entertainment-ul actual mergem pentru a aplauda politicos, pentru a socializa cu cine „trebuie“, pentru a degusta câteva drink-uri din partea casei sau nu. A dispărut tocmai elementul principal: bucuria. Nu mai ştim să apreciem momentul, să ne detaşăm de cotidian.

Comentăm de solo-ul niţel prea lung al basistului, de „gherla“ executată la un moment dat de tobar, de „duma“ spusă de solist, căutăm cu înverşunare nod în papură oricui. Dacă un eveniment a ieşit bine, e clar că există substraturi. Dacă a ieşit prost, ştim noi din ce cauză. Există „un trend“ care spune că lumea nu mai „consumă“ evenimente de calitate şi drept urmare suntem un oraş în care nu se întâmplă nimic. Tindem să etichetăm totul în alb şi negru şi să uităm de mirificele culori care ne mai pot bucura văzul.

Desigur, mai există şi visători. Care ies din „turmă“ şi aduc culoare. Printre acţiunile multi-colorate din ultima vreme s-a numărat şi festivalul Analog Mania, care a demonstrat că în vremurile în care MP3-ul nu era un cuvânt uzual, oamenii ştiau să aprecieze muzica şi graţie culorilor degajate de coperţile de disc, adevărate opere de artă. Tot acolo, ne-am mai bucurat şi de foto