Trecem zilnic pe lângă tarabe doldora cu haine sau cărţi fără a ne gândi o secundă la greutăţile şi la nevoile oamenilor care vând acolo. Printre ei, și persoane în vârstă. Îşi aranjează marfa pe unde apucă şi speră ca trecătorii să se oprească şi să cumpere câte ceva din „buticul” lor.
„Papiotă, căciuliţe, chei, beteală, pantofi, aerotermă, ochelari, ilustraţii – poate, poate se agaţă cineva de ele”, ne spune tanti Tia, o femeie de 67 de ani care vinde în zona Pieței Ceair din Pitești. Pe lângă toate acestea, sub ochii ei stau aşezate pe un trotuar şi câteva zeci de cărţi. Primite sau din propria sa bibliotecă, tanti Tia vrea să scape de ele. De ce? Pentru că pensia de 300 de lei nu îi ajunge să se întreţină.
De la Revoluţie şi până acum, ăsta îi este serviciul! Zilnic, 4 ore pe zi, împachetează şi despachetează lucruri care nu îi mai sunt de folos. Penarul nepotului, căciula de la ruşi pe care nu o mai poartă, papiota fetei de la fosta croitorie, ochelarii din tinereţe – tanti Tia a început uşor, uşor să vândă din casă pentru a se putea descurca. „Tot ce pot şi ce găsesc prin casă, ca să îmi câştig traiul… Cărţile nu se mai vând, nu mai citeşte tineretul…”
Tanti Tia nici nu se gândea acum câţiva ani că o să ajungă să îşi facă socoteala pentru ce mănâncă mâine: „Cu 300 de lei îmi permit să mai cumpăr ceva acum? Sunt şi bolnavă… Uite-aşa trece timpul pe aici… Ne mai întreabă, poate, câte cineva de lucruri, că nu toată lumea are posibilităţi, şi dacă le sunt de folos… mai cumpără din când în când”.
Trecem zilnic pe lângă tarabe doldora cu haine sau cărţi fără a ne gândi o secundă la greutăţile şi la nevoile oamenilor care vând acolo. Printre ei, și persoane în vârstă. Îşi aranjează marfa pe unde apucă şi speră ca trecătorii să se oprească şi să cumpere câte ceva din „buticul” lor.
„Papiotă, căciuliţe, chei, beteală, pantofi, aerotermă, oc
