Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Clanul Băsescu şi-a întins tentaculele şi în Argeş. Să le retezăm!”. Vezi cine spune asta!

Publicat in ePitesti, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Dezvăluirile privind terenul familiei Brătianu pentru care iubitul Ioanei Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui ţării, și alte câteva persoane au obţinut în justiție despăgubiri de la stat de 10 milioane de euro au provocat valuri la vârf. Şi conservatorii argeşeni iau atitudine faţă de această afacere în care este implicat un apropiat al familiei Băsescu.

“Traian Băsescu apare aproape zilnic la televizor şi se răţoieşte la toată lumea, dă sfaturi Guvernului şi ne vorbeşte de moralitate şi de grija faţă de cetăţean. În tot acest timp familia sa prosperă printr-o serie de afaceri mai mult sau mai puţin dubioase, ca să nu spunem necurate. Iată că interesele clanului Băsescu au ajuns şi în judeţul Argeş, aducând atingere unui simbol naţional: familia Brătianu.

După ce Ioana Băsescu a primit un credit preferenţial de la CEC pentru a achiziţiona terenuri, a apărut şi informaţia cum că al său concubin a reuşit afacerea secolului. A plătit un milion de euro şi a primit despăgubiri de zece milioane de euro pentru terenuri care au aparţinut familiei Brătienilor, în judeţul Argeş, dosarul său de despăgubire fiind “judecat” cu mare rapiditate, la fel fiind dată şi soluţia în favoarea sa. Este cea mai mare despăgubire acordată în judeţul Argeş (într-o perioadă în care la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor erau oamenii PDL) şi a doua la nivel naţional! Nu mai vorbim de faptul că există şi suspiciunea de fals în acte publice, pe baza cărora s-au şi acordat despăgubirile respective.

În tot acest timp sute de argeşeni aşteaptă ani de zile să primească despăgubiri mult mai mici. Alte sute se judecă tot de ani buni pentru pământuri şi fac săptămânal drumuri la Prefectură, sperând să îi audă şi să îi ajute cineva. Legile fondului funciar au fost pentru unii – cum ar fi clanul Băsescu – mumă, iar pentru alţii – a se vedea mii şi mii

Articolul in ePitesti >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum o ora
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum 35 minute
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 57 minute
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°