Un studiu realizat de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor (ANA) arată că ne furăm singuri căciula în privinţa privatizării. La dezbaterea organizată de Institutul Ordoliberal pe tema privatizării în România a reieşit că tema este încă de mare actualitate, iar starea proastă a economiei noastre se datorează căpuşării şi numirilor politice. Dacă firmele cu capital majoritar de stat şi-ar plăti datoriile, Guvernul ar încasa circa 2 miliarde de dolari şi nu am mai fi nevoiţi să ne împrumutăm pe pieţele externe, de la FMI sau Banca Mondială.
Privatizarea masivă în România s-a terminat în 2007, cu zece ani mai târziu faţă de ceea ce prevedea legea de înfiinţare a Fondului Proprietăţii de Stat, în prezent Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (AAAS). Cu toate acestea, statistica ANA arată că s-au vândut circa 8.600 de societăţi, iar 2.545 se află încă în perioada de monitorizare a AAAS. În prezent, portofoliul acesteia este foarte sărac, 616 firme, deoarece multe societăţi şi companii sunt distribuite pe la mai multe ministere. Acest lucru face ca statul să nu aibă nici până acum un inventar la zi privind firmele pe care le deţine, stadiul lor de privatizare sau de monitorizare şi nici o strategie clară, unitară a acestui proces. Un studiu ANA arată că peste 19.000 de companii se află în insolvenţă, iar statul român are de încasat peste 2 miliarde de dolari, bani care ne-ar ajuta să nu ne mai împrumutăm pentru consumul intern. De asemenea, preşedinta ANA, Cristina Chiriac, susţine că există 160 de litigii pentru încălcarea clauzelor contractuale.
Furnizorii NATO, neplătiţi
Marian Miluţ, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, a vorbit despre corupţia din sistem. „Este o problemă instituţională. Noi abia din 1999 vorbim despre proprietate, SIF-urile sunt putred de corupte, metodele MEBO; PAS, au fost prostii. Acum n