Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt liberalii care ar putea prelua postul lui Barbu. Ştirbu: „Şi-a dat Daniel demisia? Dacă voia, o făcea“; Nistor: „Aş accepta“

Publicat in Adevarul, miercuri 11 decembrie 2013 · ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat astăzi declaraţiile ministrului Culturii, Daniel Barbu, referitoare la bugetul alocat Programului Naţional de Prevenire şi Control pentru HIV/SIDA şi a subliniat că afirmaţiile sale „sunt de natură să genereze demisia“. Deşi Barbu nu a anunţat că renunţă la portofoliu, liberalii au deja o serie de propuneri.

Surse din rândul PNL au declarat, pentru „Adevărul“, că portofoliul Culturii ar putea fi preluat de liberalii Gigel Ştirbu sau Vlad Nistor.

Contactat de „Adevărul“, Ştirbu a susţinut că, deşi s-au purtat discuţii în partid cu privire la succesorul lui Barbu, el nu a primit vreo propunere în acest sens.

“Şi-a dat Daniel demisia? Eu nu ştiu nimic despre asta”, a reacţionat deputatul PNL.

Pe de altă parte, a subliniat că vehicularea numelui său este un lucru normal, în condiţiile în care deţine funcţia de preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor.

„Probabil că sunt preşedintele Comisiei de Cultură şi de asta am fost varianta la îndemână, dar nu pot comenta aşa ceva, pentru că nu mi s-a propus nimic, nu am discutat nimic. Eu am auzit un alt nume – Vlad Nistor“, a spus Ştirbu.

În ce priveşte declaraţiile făcute de preşedintele PNL, Ştirbu a subliniat că, dacă ministrul Culturii ar fi ţinut cont de ele, ar fi demisionat până acum.

“Bănuiesc că domnul Barbu, dacă nu a demisionat, nu o va face. Şi atunci ... eu vă spun -m-au tot sunat jurnalişti – nu cred că Barbu îşi dă demisia”.

Întrebat cum comentează declaraţiile făcute de ministrul Culturii, referitoare la bugetul alocat Programului Naţional de Prevenire şi Control pentru HIV/SIDA, Ştirbu a refuzat să răspundă.

„Nu comentez, pentru că nu se poate. Am o relaţie de prietenie cu Daniel şi nu pot comenta aşa ceva“, a mai spus el.

Liberalul Vlad Nistor, un alt nume vehiculat în PNL, a declarat pentru "A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°