Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma escrocului german Thomas Arend avea un contract de prestări servicii cu administraţia penitenciarului „Pruncul“

Publicat in Adevarul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Potrivit anchetatorilor, urmează să fie stabilit dacă serviciile prestate de Sofi Mobil SRL, firma deţinutului german, au fost plătite de conducerea închisorii. În urma percheziţiilor, mascaţii au găsit în celula lui Thomas Arend un PC, trei telefoane mobile şi un hard-disk de 500 GB.

Reprezentanţii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi ai Procuraturii Generale au făcut publice astăzi mai multe nereguli constatate în cazul descinderilor de ieri la Penintenciarul nr. 9 „Pruncul“ şi reţinerea condamnatului de origine germană Thomas Arend în sediul firmei sale, Sofi Mobil SRL, de pe strada Traian 22, din Chişinău.

„Firma a fost fondată în luna ianuarie şi a avut raporturi comerciale cu administraţia penitenciarului «Pruncul». Urmează să vedem dacă aceste servicii au fost plătite. O altă neregulă constatată a fost faptul că subiectului i-a fost permisă resocializarea, deşi în până acum a fost sancţionat de 15 ori privind abaterile comise în timpul detenţiei“, a precizat şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu.

Acesta a adăugat faptul că ieri, după ce-a ieşit din penitenciar fără escortă, Thomas Arend a mers spre Leuşeni şi apoi a revenit în Capitală, unde a fost reţinut de mascaţi. În celula lui de la penitenciarul „Pruncul“ au fost găsite un PC, un hard-disk de 500 GB şi trei telefoane mobile.

„În vară am făcut două cercetări de serviciu la «Pruncul» şi au fost sancţionaţi mai mulţi angajaţi pentru condiţiile de deplasare a 47 de condamnaţi în secţia de resocializare. Atunci a fost sancţionat şi directorul penitenciarului“, a spus şi procurorul Mirandolina Suşiţcaia.

Acum Thomas Arend şi directorul penitenciarului „Pruncul“, Victor Tonu, se află închişi pentru 72 de ore în izolatorul CNA. „Condamnatul german îşi va ispăşi în continuare pedeapsa. Practic regimul în care a fost lăsat să iasă din afara penitenciaru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 13 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°