Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veselie mare şi pictură pe ceramică în Atelierul lui Moş Crăciun, din Piaţa Mare

Publicat in Turnul Sfatului, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Două grupe de la Grădiniţa Pinochhio au poposit miercuri dimineaţa, în Atelierul lui Moş Crăciun din Piaţa Mare.

„Moş Nicolae mi-a adus o pisicuţă pe nume Inimioară, o cheamă aşa pestru că este foarte fricoasă. Acum de la Moş Crăciun îmi doresc o maşinuţă cu telecomandă, de aceea îi pictez frumos acest brăduţ”, spune Dragoş.

Adina şi Nora, colegele de grupă ale lui Dragoş, spun că ele „nu vor nimic altceva decât ceva sclipitor, cu care să poată desena şi face sclipici peste tot”.

„Este o acţiune frumoasă, la care am venit cu două grpe mari. La anul o să ne programăm pentru toate atelierele, pentru că este foartă plăcut atelierul, iar copiii sunt deosebit de încântaţi”, spune Silvana Pop, directoarea Grădiniţei Pinocchio.

Copiii care ajung la atelier primesc figurine cu Moş Crăciun, personaje de desene animate, brăduţi şi chiar boluri, pe care pictează cu vopsea specială pentru ceramică.

Atelierul este susţinut e un producător din Timişoara, care şi-a făcut un obicei din a veni la Sibiu la Târgul Olarilor, iar anul acesta este pentru prima dată prezent şi în cadrul Târgului de Crăciun.

„Avem foarte multe cereri aşa că mergem pe programări. Pentru că aici sunt şi cutiile de cadouri de la Shoe Box, le arătăm copiilor, le vorbim despre fatpul că sărbătoarea Crăciunului înseamnă şi să dăruieşti, nu doar să primeşti, după care cântăm colinde şi spunem poezii, astfel pictatul se transformă în distracţie”, spune Alex Popescu, coordonatorul atelierului.

Atelierul este deschis zilnic între orele 10:00-16:00 pentru grădiniţe şi şcoli, iar după ora 16:00, sâmbătă şi duminică atelierul va fi deschis publicului larg.

Două grupe de la Grădiniţa Pinochhio au poposit miercuri dimineaţa, în Atelierul lui Moş Crăciun din Piaţa Mare.

„Moş Nicolae mi-a adus o pisicuţă pe nume Inimioară, o cheamă aşa pestru că este foarte fricoas

Articolul in Turnul Sfatului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 51 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 36 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 26 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 36 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°