Dezmăţul lucrurilor

Studiez singur într-o bibliotecă

dintr-o mănăstire din occident;

în fantele puternice de lumină sobră, din cer,

praful înaintează în coloane lungi

între o fereastră şi alta,

un trandafir alb pe un pervaz cu pământ

la capătul privirii mele.

Toate sunt colorate şi ameninţă să se mişte.

Ca de fiecare dată,

conştient în ce stare a materiei mă aflu,

încerc să opresc dezmăţul lucrurilor

şi deschid o carte

din turela ei iese precaut

un şoarece speriat

plin de aluat din creştet

până la picioarele lui desculţe şi roze.

Cu un obiect neidentificat de-abia apuc

să scriu pe peretele din faţa mea:

hecatombe de poeme sângerează sideral.

În audienţă la Moarte

Făceam parte dintr-un lung şir de soldaţi

şi aşteptam să intrăm în audienţă la Moarte,

lucrurile din jur, nu noi, aveau o transpiraţie rece,

ne îngheţau mâinile pe spetezele scaunelor.

Poc, poc, poc! Au venit paznicii

şi ne-au controlat până la piele,

căutau arme.

până la urmă, din tot şirul,

am rămas numai eu.

Moartea stătea întinsă pe-o bancă de lemn,

cum sunt cele din gări, cu un telefon pe piept,

şi vorbea.

Atunci s-au apropiat de mine două fete frumoase şi triste,

erau asistentele ei, şi-au început să mă gâdile.

Râsul meu a umplut de admiraţie

chipul Morţii.

Spinul de trandafir

Moartea se încăpăţânează să-mi spună

că o cheamă Mavrodin!

Stau pe un deluşor pietros

umbra se îngemănează cu soarele

gust din supa asta şi-mi place.

Vreau adevărul, moarte, strig la ea,

altfel te trec sub tortură!

dar nu mă gândeam să torturez

o fiinţă aşa râzgâiat