Scris de Cristian Horgoș - Festivalul Naţional „Asta-i datina străveche” va avea loc pe 13 decembrie, de la ora 17:00, la teatru.
Iubitorii de tradiţii şi de folclor sunt aşteptaţi vineri, 13 decembrie, de la ora 17:00, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea la a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Asta-i datina străveche”. Manifestarea, organizată de Asociaţia Pro Bambini din Oradea, îşi propune să readucă în conştiinţa orădenilor obiceiurile străbune.
În spectacolul-concurs sunt implicaţi aproape 300 de copii din Alexandria, Căianu Mic (Bistriţa Năsăud), Gherla, Şimleu Silvaniei, Vadu Izei (Maramureş), Negreşti – Oaş, Bihor, Ungaria, Timiş şi Arad. Invitaţii speciali ai serii sunt Emilia Borza Sugar şi membrii Grupului Iza din Maramureş, condus de Ioan Pop, iar intrarea la festival este gratuită.Dragoste pentru tradiţii
Spectacolul va fi precedat de o paradă a portului popular, care se va desfăşura de la ora 14:00, pe traseul casa de Cultură a Sindicatelor – Podul Intelectualilor – Prefectura şi Consiliul Judeţean Bihor – Corso – Primăria Oradea – Catedrala „Sântul Nicolae” – Biserica cu Lună – teatrul Regina Maria”.
„Acum când suntem înconjurați de modernism și renunțăm la tradiții și la valori culturale este imperios necesară animarea vieții culturale a orașului și antrenarea tinerelor talente în promovarea tradițiilor și obiceiurilor străbune, precum și formarea şi dezvoltarea dragostei pentru patrimoniul folcloric în rândul tinerilor și al adulților de diferite etnii. Proiectul este cu atât mai mult justificat cu cât la eveniment vor participa grupuri care reprezintă diverse minorităţi naţionale (maghiari şi sârbi, de exemplu), promovând principiile europene care vizează toleranţa etnică şi dialogul intercultural. De asemenea, este necesar un schimb cultural şi respect pentru valorile şi tradiţiil