Centrul Cultural Vrancea vă invită la vernisajul Expoziţiei-Concurs Naţional al Meşteşugurilor Tradiţionale Pavel Terţiu, ediţia a VII-a, vineri 13 decembrie 2013 la ora 15.00, la Galeriile de Artă din Focşani. Gândim acest eveniment ca pe o competiţie artistică ce-şi propune să descopere şi să promoveze valoarea şi frumuseţea artei populare tradiţionale, tinere talente. Încercând a interpreta şi a celebra trecutul într-un context al prezentului şi al viitorului, conservarea şi promovarea tradiţiilor populare devine un obiectiv important. De asemenea, încercăm să arătăm comunităţii un posibil model uman de urmat, să dezvoltăm gustul şi sensibilitatea estetică în rândurile comunităţii locale şi naţionale, director prof. dr. Liviu Nedelcu. La această ediţie vor participa cei mai talentaţi elevi ai claselor de meşteşuguri tradiţionale, a şcolilor populare de artă din Alba, Botoşani, Iaşi şi Vrancea. Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă, editia a XIII-a, vineri 13 decembrie ora 17.00, sala Balada. Această manifestare tradiţională este înscrisă în programul acţiunilor cultural-artistice având ca principal obiectiv cunoaşterea şi valorificarea patrimoniului de datini şi obiceiuri păstrate în timp şi practicate cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. La festivalul-concurs ce va fi organizat la Focşani vor participa grupuri (cete) de colindători, plugari, sorcove, stea, jieni, capră, mascaţi din toate zonele etnofolclorice ale ţării cu o autentică tradiţie privind conservarea şi transmiterea datinilor şi obiceiurilor de iarnă. Vor participa ansambluri folclorice şi grupuri din judeţele: Arad, Bacău, Maramureş, Sibiu, Gorj, Suceava şi Vrancea. Juriul festivalului va fi alcătuit din preşedinte – Elise Stan, producător TV şi membrii: Valentin Marin, realizator coordonator Radio Antena Satelor, Ileana Vieru, redactor muzical la Societatea Română de Radiod