Statul sud-american a devenit primul din lume care a legalizat complet marijuana, după ce a fost adoptată o lege care permite producţia, vânzarea şi consumul drogului.
Aseară, sute de iubitori ai cannabisului au sărbătorit pe străzile din Montevideo. Legea permite distribuţia pe scară largă a marijuanei, dar şi creşterea plantelor în cantităţi mici de către orice cetăţean. Totul va fi supravegheat de autorităţi.
Cu toate că mai multe grupuri au precizat că Uruguay încalcă tratatele globale care stipulează că narcoticele să rămână ilegale în toate ţările, senatorul Roberto Conde a explicat că "războiul împotriva drogurilor a fost pierdut".
"Este o zi istorică. Uruguay este deschizătorul de drumuri în această problemă", a spus un alt senator, Alberto Couriel.
Legea uruguayană este mult mai relaxată decât cele din Olanda - unde producţia este ilegală, însă consumul şi distribuţia sunt permise -, sau Elveţia, Spania şi Canada - unde consumul este acceptat.
Potrivit unui sondaj realizat în septembrie, 61% din populaţie s-ar fi opus legii, însă conducătorii de la Montevideo cred că traficul de droguri face mult mai mult rău în acest moment în ţară.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Parlamentarii cer divulgarea secretului bancar Claudiu Săftoiu pleacă acasă de la TVR cu un sac de scandaluri
DNA: „Sunt 28 de dosare de corupţie cu parlamentari. Legislația română va intra în contradicție flagrantă cu dispozițiile convențiilor internaționale anticorupție”
TOP 3 ARTICOLE POPULARE: Mireasa în COSTUM DE BAIE și mirele SHREK. Cele mai BIZARE nunți organizate vreodată | GALERIE FOTOEXCLUSIV EVZ.RO: Vezi cine e ŞMECHERUL care conducea ca un nebun pe Autostrada TRANSILVANIA. ADEVĂRUL E ALTUL
EXCLUSIV! Detalii JENANTE în SCANDALUL ”ELEVEI PORNO” ÎNVELITĂ în TRICOLOR | GALERIE FOTO