Încă din 2008, cînd Bogdan-Alexandru Stănescu, Oana Boca şi Vasile Ernu au organizat prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti, întîlnirile de la Clubul Ţăranului Român au păstrat anumite constante: o interacţiune adevărată a scriitorilor cu cititorii şi, mai important, descoperirea de noi scriitori. Aşa s-a întîmplat să îl aud pentru prima dată pe György Dragomán citind din minunatul său roman Regele alb sau să îl întîlnesc, în carne şi oase, pe Attila Bartis, care mă hipnotizase deja cu paginile de mare intensitate din Tihna. Tot la FILB am descoperit literatura lui José Luis Peixoto. Şi lista poate continua… Anul acesta, la a VI-a ediţie, festivalul a rămas la fel de viu. Prin firescul şi naturaleţea atmosferei, întîlnirile cu scriitori de la MŢR reuşesc să creeze momente în care se intră în rezonanţă cu scrisul, care contrazic cumva afirmaţia că literatura călătoreşte foarte greu. În condiţiile cele mai bune, nu reacţionezi la cărţile pe care le citeşti, ci ele ţi se „întîmplă“ pur şi simplu – te întorc imediat către viaţă. Un lucru asemănător se petrece şi la FILB. Autorii şi cărţile se „întîmplă“. Sînt adevărate Fărîme de viaţă, cum spune Zeruya Shalev. Şi, ca orice întîmplare, anumite cărţi (sau autori) pot lăsa efecte puternice asupra ta, reuşesc să comprime distanţele şi spaţiile şi să şteargă graniţele artificiale. Iar asta nu a fost mai adevărat decît în cazul lui Kei Miller, un scriitor din Caraibe, născut în Jamaica.

Cartograful experienţei interioare În ultima sa carte, The Cartographer Tries to Map a Way to Zion, pune în scenă conversaţia dintre un cartograf (cu tot ceea ce înseamnă sistemul său de valori, cunoaşterea bazată pe măsurători exacte ale locurilor şi ale teritoriilor) şi un Rasta man din Jamaica: tensiunea dintre limba foarte ştiinţifică a cartografiei şi limba foarte spirituală şi infuzată de viaţă inte