Pe 15 decembrie expiră termenul de executare a lucrărilor de înlocuire a canalizării pe strada Ionaşcu din Slatina, iar reprezentanţii municipalităţii i-au somat pe cei de la Tehnologica Radion să elibereze carosabilul pentru reluarea circulaţiei, în condiţii normale.
Minel Prina, primarul Slatinei, le-a cerut celor de la Tehnologica să betoneze strada Ionaşcu, pe porţiunea pe care au intervenit, astfel încât de duminică să se reia circulaţia rutieră pe ambele sensuri.
„Pe data de 15 decembrie expiră termenul de finalizare a lucrării de pe strada Ionaşcu. Ca urmare a acestui lucru, din această dată, circulaţia rutieră se va face în ambele sensuri. Ei au termen să betoneze această stradă - dorinţa lor era să o lase aşa, dar nu se poate - şi, pe perioada Sărbătorilor de Iarnă, să se poată circula în condiţii foarte bune”, a declarat edilul.
Timp de aproape două luni, traficul rutier pentru sensul de ieşire din Slatina spre Craiova a fost deviat pe strada Grădişte. Prina i-a avertizat pe constructori că această variantă nici nu va mai fi luată în calcul, pe viitor.
„După ce se vor gândi dumnealor să reia lucrul, trebuie să-mi găsească o altă soluţie astfel încât să nu mai deviem traficul de ieşire din Slatina spre Craiova, pe strada Grădişte, unde casele sunt într-un stadiu destul de avansat de degradare şi există şi alte pericole, cu atât mai mult cu cât strada, în zona respectivă, lasă foarte mult de dorit. Sper ca cei de la Tehnologica şi cei de la Compania de Apă să înţeleagă acest lucru, dacă nu, vom trece la alte măsuri”, a spus primarul.
Mai mult, Minel Prina a renunţat la o demarare a lucrărilor de înlocuire a canalizării pe strada Cloşca, investiţie care trebuia făcută tot de cei de la Tehnologica Radion.
„Şi-au adus aminte de o lucrare pe care nu au executat-o, pe strada Cloşca. Le-am spus că nu