Fondurile mutuale au încheiat luna noiembrie cu intrări nete record de 777,8 milioane de lei (174 mil. euro), cea mai mare sumă lunară atrasă vreodată de această piaţă, în condiţiile în care scăderea dobânzilor i-a împins pe mulţi dintre români să îşi spargă depozitele şi să aleagă alternative mai profitabile de economisit.
Cele peste 60 de fonduri mutuale au ajuns la active de 12,2 miliarde de lei (2,7 miliarde de euro) la finalul lunii noiembrie, potrivit statisticilor raportate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). În luna noiembrie, fondurile au atras de la investitori o sumă netă de 777,8 milioane de lei, dublu faţă de luna octombrie şi aproximativ o treime din suma totală netă atrasă de fonduri în intervalul ianuarie-octombrie.
Intrările nete raportate de fonduri luna trecut reprezintă un maxim istoric, pentru o industrie cu aproape douăzeci de ani de activitate, şi urcă la aproape 3 miliarde de lei suma totală netă atrasă de fonduri în primele 11 luni din an. Astfel că anul 2013 are toate şansele să intre în istorie drept cel mai bun an pentru fondurile mutuale din punctul de vedere al sumelor atrase de la investitori. În 2012 şi 2011, fondurile au atras intrări nete de 2,5 miliarde de lei.
Sumele atrase de fonduri în luna noiembrie au intrat cu preponderenţă în conturile fondurilor de obligaţiuni, mai exact 560 de milioane de lei. Diferenţa până la 777,8 milioane de lei, respectiv 190 de milioane de lei, a intrat în conturile fondurilor cu strategie conservatoare de plasament denominate în lei şi în valută. Din cele 560 de milioane de lei atrase de fonduri de obligaţiuni, în fondul Erste Bond Flexible au intrat 515 milioane de lei, o sumă record pentru industria fondurilor. Astfel, fondul Erste Bond Flexible a ajuns la active record de 5,3 miliarde de lei şi la o cotă de 43% din piaţa de fonduri mutuale.
Fondur