Ce ar avea în comun anticele graffiti, pamfletele renascentiste şi cafenelele englezeşti? Ei bine, toate reprezintă o formă de socializare. Înainte să beneficieze de infinitele posibilităţi ale internetului, oamenii s-au adaptat şi au inventat căi din cele mai diverse pentru a se exprima şi a obţine feedback.

Unele dintre cele mai recente postări pe pereţi, şi literalmente, le regăsim prin casele sau prăvăliile romanilor, în speţă la Herculaneum şi Pompeii. Cineva se laudă că a întreţinut relatii intime cu mai multe personaje feminine, altcineva că a defecat într-un loc nepotrivit, dar exemplele care s-au păstrat după erupţia Vezuviului ne arată că se scrijelea pe pereţi aproape orice, de la bârfe triviale la poveşti pline de erudiţie şi umor.

Romanii obişnuiau de pildă să lase mesaje unul pentru celălalt în locuri pe care le frecventau. Tot la Pompeii, avem un graffito prin care Onesimus îl salută pe Secundus, fratele său, iar în aceeaşi casă a prietenului comun, când apare Secundus, acesta răspunde mesajului primit. Pe pereţii tavernelor se ceartă rivalii în dragoste.

Putem astfel întâlni mesaje de tipul: “Succesus, un ţesător, o iubeşte pe sclava cârciumarului, o fată pe nume Iris. Dar ea nu-l iubeşte pe el! Rivalul său spune asta! Adio, ratatule!”. Mai jos urmează replica: “Invidiosule, de ce ne stai în cale? Cedează în faţa unui bărbat mai arătos care nu este tratat cum se cuvine dar are un chip minunat!”. Prin case oamenii mai scriau versuri faimoase, ca cele ale lui Lucretius, de multe ori aducând şi ei doză de originalitate, modificând şi înflorind poezii cunoscute.

Astfel de aspecte regăsim într-o carte captivantă a lui Tom Standage, editorul la The Economist, intitulată “Writing on the Wall: Social Media. The First 2000 Years”. Oricât de tentant ar fi pentru tehnofili să presupună că multă vreme oamenii au trăit într-un adevăra