Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorul Tripa avea antecedente: procurorii au indicii că acesta ar fi fost implicat și în alte acte de corupție

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Judecătorul Aurel Tripa, arestat, la sfârşitul săptămânii trecute, de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, nu se află la prima abatere. Potrivit motivării hotărârii prin care s-a dispus arestarea sa preventivă, anchetatorii au indicii că Tripa ar mai fi fost implicat şi în alte acte de corupţie, acestea neavând scrupule atunci când era vorba să se întâlnească cu justiţiabilii care aveau bani de dat şi aveau nevoie de ajutorul său. „În perioada octombrie-noiembrie 2013 inculpatul s-a angajat faţă de H. O. V. H. şi H. R. M. T. să-şi exercite influenţa asupra altor trei magistraţi judecători, din cadrul Tribunalului Arad, cei trei fiind investiţi cu soluţionarea unui recurs privind o suprafaţă de teren cu privire la care cei doi cumpărători de influenţă sunt direct interesaţi. (n.r. Procurorul) mai arată că din materialul probator administrat în cauză rezultă indicii şi cu privire la implicarea judecătorului T. A. Ş. în comiterea altor infracţiuni de corupţie, aşa cum reiese din probele de la dosar, acesta neavând nici un scrupul în a se întâlni cu orice fel de persoane, pretinzând şi acceptând sume de bani sau alte foloase în vederea mijlocirii pronunţării unor hotărâri favorabile acestora. În actele aflate la dosarul cauzei rezultă indicii şi date certe conform cărora inculpatul a procedat similar şi în alte cazuri, iar eventuala cercetare în stare de libertate ar impieta asupra stabilirii circumstanţelor concrete în care inculpatul a acceptat soluţionarea nelegală a altor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Ineu”, se arată în încheierea nr. 11/PI/CC, întocmită în 6 decembrie de completul care a decis arestarea judecătorului. De asemenea, procurorul susţine că inculpatul „învestit cu atribute de autoritate publică a dovedit disponibilitate în negocierea prerogativelor sale şi a altor magistraţi, arătând în numeroase ocazii că nu înţelege să procedeze decât

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 3 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Marşul Normalităţii are loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei / Oamenii sunt chemaţi să susţină „familia naturală întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”

News.ro acum 58 minute
Marşul Normalităţii ediţia 2024 are loc, sâmbătă de la ora 13.00, în Piaţa Victoriei, un eveniment autorizat de Primăria Capitalei. Oamenii sunt chemaţi, pe un eveniment creat pe Facebook, de la ors 12.00, să susţină „familia naturală întemeiată pe

Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 50 minute
Votul pentru înlocuirea lui Ebrahim Raisi după decesul acestuia într-un accident de elicopter s-a rezumat la o cursă strânsă între singurul moderat dintr-un grup de patru candidaţi şi protejatul liniei dure a liderului suprem, scrie Reuters. Cu pest

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 49 minute
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Asociația Națională a Agențiilor de Turism „Recomandăm turiștilor să cumpere bilete de avion prin agențiile de turism, pentru a fi protejați și a avea alternative în caz de anulare”

Ziua Constanta acum 19 minute
Totodată, subliniază ANAT, companiile aeriene nu anunţă întotdeauna clienţii despre anulări sau întârzieri, în schimb, agenţiile de turism informează turiştii, asigurându-se că aceştia nu se prezintă la aeroport decât atunci când au o alternativă de

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°