Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru, Consiliul Fiscal: Există spaţiu pentru o îndatorare bancară mai mare a firmelor mari şi IMM

Publicat in Mediafax, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Companiile mari şi IMM-urile au încă spaţiu pentru a creşte îndatorarea bancară, mai ales dacă şi acţionarii majorează capitalizarea, iar abuzul de insolvenţă scade, îndatorarea firmelor fiind la nivelul anul trecut de 13,6% din total active, potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

"Ar mai fi loc de îndatorare bancară, mai ales pe companii mari, dar şi pe IMM-uri, dacă ar fi o angajare mai mare a acţionarului, adică o capitalizare mai puternică, şi dacă ar scădea abuzul de insolvenţă. Totalul datoriilor bancare în total active la companii a fost de 13,6% anul trecut, ceva mai mic pentru companii mari, de 11,9%, şi mai mare pentru IMM-uri, de 14,6%", a declarat miercuri Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, la un seminar despre lecţiile învăţate în cinci ani de criză, organizat la BNR.

El a arătat, într-o radiografie a economiei româneşti din timpul crizei, că din cele 628.000 de IMM-uri existente anul trecut, doar 244.000 au realizat profit, respectiv sub 40%. Totodată, una din trei IMM-uri care consemnează profit au credite bancare (13-15% din total IMM-uri), în timp ce la companiile mari procentajul ajunge la 70%.

Cu toate acestea, Dumitru a atras atenţia că cea mai mare provocare a sistemului bancar în perioada următoare este administrarea creditelor neperformante, România înregistrând cel mai mare nivel al acestora după Grecia.

"Nu este însă aşa de îngrijorător pentru că gradul de acoperire cu provizioane este cel mai mare din Europa, provizioanele sunt suficient de mari încât să permită să limiteze acel şoc care ar apărea dacă nu se mai recuperează nimic din pierderile respective. Deci dacă se întâmplă, într-un scenariu extrem, să nu mai recuperezi nimic din stocul de credite neperformante, rata de adecvare a capitalului şi profizionarea sunt suficient de confortabile. Deşi problema este una serioasă, nu e

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Comisia de Etică a SNSPA nu-l găsește vinovat pe Marius Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală de fosta ministră a Justiției și alte foste studente: "Nu a identificat probe incontestabile"

Ziare.com acum o ora
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, în unanimitate, să încheie procedurile referitoare la sociologul Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției și deținătorul casei de sondare Avangarde. Dec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 14 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-6°
mar.

-6°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°