O echipă din România a fost invitată să devină parte din proiectul hub:raum, incubatorul de proiecte dezvoltat în cadrul Grupului Deutsche Telekom, urmând să beneficieze de o investiție în valoare de 80.000 euro pentru a-și dezvolta tehnologia propusă.
Omnipaste este una dintre echipele câștigătoare ale training-ului pentru antreprenori "Turbo Accelerator Warp” din Cracovia, la care au luat parte alte 14 echipe (2 din România și încă 12 din Europa Centrală și de Est).
România a fost reprezentată de trei echipe selectate pe baza soluţiilor propuse de acestea: CallerQ (o aplicaţie mobilă şi servicii de analiză web pentru profesioniştii de vânzări), Omnipaste (expune funcţiile dispozitivelor în omniAPI şi permite altor dispozitive să le utilizeze) și Smartnode (o soluție wifi de automatizare a casei pentru eficientizarea energetică și scăderea costurilor). Echipa câștigătoare, Omnipaste, este din Sibiu și are peste 15 ani de experiență în dezvoltare și marketing online. Soluția prezentată în cadrul concursului este o tehnologie menită să “democratizeze” toate dispozitivele deținute de un utilizator – spre exemplu, un clipboard manager care va permite clasica funcție de copy-paste în mai multe dispozitive, indiferent de sistemul de operare al acestora. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul demo dedicat – www.omnipasteapp.com.
Celelalte echipe selectate pentru investiții sunt Tourvia.me (un instrument inovativ pentru operatorii de turism) și Pocket-Collar (o aplicație inovativă de monitorizare a sănătății animalelor de casă).
Programul de instruire, la care au participat echipe din Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Grecia, Polonia, Muntenegru, Slovacia dar şi Ucraina, a avut loc la Cracovia, în perioada 30 noiembrie - 07 decembrie 2013.
“Suntem mândri să anunțăm că o echipă din România va fa