Povestea uluitoare a unui băieţel care a învins lupta cu boala doar pentru a<şi vedea părinţii căsătoriţi a uimit o lume întreagă. Un cuplu este „obligat" să se căsătorească, după ce i-au promis fiului lor că dacă va supravieţui până la 3 ani îşi vor uni destinele în faţa lui Dumnezeu.
Tracey Burrows şi Joja Chugh i-au promis fiului lor grav bolnav că dacă va trăi pînă la vârsta de 3 ani, se vor căsători.
Pentru a-şi vedea părinţii căsătoriţi, băieţelul a învins lueucemia şi a luptat cu boala genetică de care suferă. Tarun s-a născut prematur, la 32 de săptămâni, şi suferă de leucemie şi o boală genetică rară. Micuţul mai are un frate geamăn, care este însă sănătos.
Tarun suferă de Sindromul Noonan, care cauzează o dezvoltare anormală.
„Când s-a născut, nu am crezut că Tarun va reuşi să supravieţuiască. Când am realizat câtă forţă, i-am promis că dacă va reuşi să trăiască până la 3 ani, eu şi tatăl lui ne vom căsători. Nu am crezut niciodată că vom trăi acea zi", mărturiseşte Tracey, mama băieţelului.
Cuplul va păşi spre altar însoţit de cei trei copii: gemenii Tarun şi Kian, şi sora acestora, Tia.
"Va fi cea mai frumoasă zi din viaţa noastră, să-i avem alături de noi pe toţi cei trei copii", a adăugat Tracey.