Cu două apăsări pe buton, parlamentarii s-au scuturat de cătuşe, iar asta nu mă miră şi nici nu mă dezgustă. Am vorbit cu ticăloşi dintr-ăştia în birourile lor pline de mobilă scumpă şi chinezării de neam prost şi steaguri şi mi-au zis în faţă ‒ fără vreo teamă ‒ că fură.
Mi-au zis cât e decent să-şi tragă din banul public, cu procente şi tot ce trebuie. Că e imoral să fie închişi pentru atâta lucru. „Hai dom’le, ce p... mă-sii, doar nu ne-am născut ieri!“ Sunt o strânsură de golani la costum, consecvenţi cu ei înşişi, ce-i nou aici?
La urma urmei, n-au de ce să se ascundă. Cetăţenii care i-au trimis acolo ştiu la fel de bine tâlhăriile astea, ajung uneori să le admire. Cum se explică altfel că fostul primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Giurgiu, a devenit cetăţean de onoare în baza unei petiţii cu mii de semnături, după ce-a fost condamnat pentru corupţie? Cum se face că cel care i-a urmat, Emilian Frâncu, împarte cadouri de Moş Nicolae din autobuz, după ce a fost şi el condamnat pentru o faptă comisă în timpul mandatului? Cum se face că românii au ales cel mai penal Parlament din istorie, după 23 de ani de democraţie? Că un fost premier trecut prin puşcărie e pupat şi giugiulit de toată suflarea strânsă pe la lansări de cărţi de doi lei? Primarii şi parlamentarii au demult super-imunitate, nici măcar n-au nevoie de vreo lege pentru asta.
„E om gospodar“, „Face şi pentru noi“, „Ne-a pus asfalt pe uliţă“, „Normal că fură, cine n-ar fura dacă ar fi în locul lui?“, „Măcar vorbeşte frumos!“, „Daţi-ne omul înapoi!“, „Huo, DNA!“. Sunt replici pe care le-am auzit de atâtea ori, sunt săraci tâlhăriţi care se bucură de-un copac pus în ghiveci şi de-un zâmbet strâmb şi înjură cu vorbele altora.
Pentru ei, normalitatea are crengi ofilite şi se achiziţionează fără licitaţie, la suprapreţ. Normalitatea se împarte în pungi de plastic, con