Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De la Suspendarea din 2012 la Superimunitatea din 2013 sau Hold-up-ul ca politică

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Întreaga presă a fost unanimă în a denunţa viguros lovitura administrată statului de drept de Penalii din USL în ceea ce unii au numit, în chip inspirat, marţea neagră a democraţiei româneşti, făcînd trimitere, poate fără să-şi dea seama, la marţi, 29 mai 1453, cînd a căzut Constantinopolul.

N-am scris din greşeală întreaga presă în loc de aproape întreaga presă, ţinînd cont ca Trustul lui Dan Voiculescu nu s-a înscris în această atitudine corectă, care face cinste presei româneşti.

Trustul Intact a ieşit demult din sfera conceptului de presă pentru a intra, în sunet de cimpoaie, în sfera conceptului de Presă-Bulan în mîinile unui infractor cu guler alb şi palat: Dan Voiculescu.

Despre întîmplările din Parlament, de marţi, 10 decembrie 2013, am scris şi eu, în note scurte, din oră-n oră pe facebook, şi într-un comentariu mai amplu, pentru Evenimentul zilei, intitulat Lovitura Grupului Infracţional Organizat se numeşte Legea Superimunităţii.

Titlul comentariului acoperă teza din conţinut potrivit căreia Superimunitatea conferită Parlamentarilor şi imunitatea dată primarilor au fost produsul unei Operațiuni politice de tip hold-up, definită prin înţelegeri banditeşti, plan de acţiune împărţit pe minute şi multă, multă îndrăzneală.

Ziua de miercuri ne-a adus şi luările de poziţie ferme, de o duritate amintindu-o pe cea din vara Suspendării, ale Americii, Germaniei, Olandei, Angliei, Comisiei Europene.

Dacă punem alături şi reacţiile severe ale CSM, Uniunii Naţionale a Judecătorilor şi DNA, vom avea imaginea unei lovituri denunţate de opinia publică.

A venit momentul, cred, să trecem de la luarea de poziţie, la analiza rece, lucidă, a ceea ce s-a întîmplat, pentru a vedea concluziile social-politice care se desprind din cele două zile de zguduiri a scenei noastre politice.

Prima şi cea mai importantă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 57 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 32 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°