Energia încheie anul cu un meci vineri la Reşiţa. Andrieş a primit ceva veşti bune înaintea unei deplasări dificile. Păiuş a scăpat de suspendare iar Asoltanei şi Liberţ au şanse mari să-şi revină după accidentări.
Indiferent de rezultatul meciului de la Reşiţa, Energia va încheia anul pe loc de play-off. Elevii lui Andrieş vor avea parte de o vacanţă scurtă de sărbători.
Revin câţiva „soldaţi”
Energia a pierdut în prima etapă din retur cu HCM Constanţa, dar nu are pus în pericol locul 6, ultimul care duce în play-off. Trupa lui Andrieş are 8 puncte avans de HCM Baia Mare aşa că indiferent de rezultatul de vineri de la Reşiţa va termina anul pe 6. Pentru meciul cu echipa lui Aihan Omer, Andrieş a primit şi câteva veşti bune. „Păiuş, din fericire, a primit un avertisment şi o amendă pentru eliminarea din meciul cu Constanţa (n.r. nu va fi suspendat). Dorin Dragnea nu va juca în meciul de la Reşiţa. Ceilalţi sper să fie apţi la ora meciului de vineri. Asoltanei şi Liberţ au şanse să revină şi să joace”, spune Andrieş.
Vacanţă scurtă de iarnă
După meciul de la Reşiţa, handbaliştii nu vor intra direct în vacanţă. Norocul lor e că Liga Naţională nu se va mai relua pe 16 ianuarie cât era stabilit iniţial, ci pe 26. Astfel au scăpat de chinul din anii trecuţi când au fost chemaţi la antrenamente între Crăciun şi Revelion! „După meciul de la Reşiţa nu intrăm în vacanţă. Băieţii o să mai vină 2-3 zile la antrenamente, apoi primesc liber. Reunirea va avea loc pe data de 3 ianuarie pentru că pe 26 ianuarie avem meci cu Baia Mare în campionat. Vom avea o perioadă de 3 săptămâni de pregătire la Târgu-Jiu, sperăm să putem face şi câteva meciuri amicale. Nu vom putea conta în acea perioadă pe trei jucători, Şelaru, Asoltanei şi Acatrinei,. Toţi vor fi plecaţi la lotul naţional. Nici cei doi juniori, fraţii Mănescu, nu vor fi la pregătiri ci la loturile