Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona versus Ana » Lupta pentru sportivul anului se dă între o jucătoare de tenis şi o spadasină

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Halep a cucerit 6 titluri şi a urcat pînă pe locul 11 WTA în 2013, iar Ana Brînză a devenit campioană europeană la individual şi a încheiat sezonul pe primul loc în clasamentul mondial.

2013 n-a fost un an cu ghinion nici pentru Simona Halep, nici pentru Ana Brînză. Jucătoarea de tenis în vîrstă de 22 de ani a cucerit primul trofeu al carierei şi apoi nu s-a mai oprit pînă la cifra şase. VOTEAZĂ ŞI TU AICI SUPERLATIVELE ANULUI!

Nürnberg, s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia sînt oraşele din care Simona s-a întors cu un trofeu în bagaje. A avut un salt de 53 de locuri în clasamentul mondial, în numai şase luni ea urcînd de pe 64 pînă pe 11. "Au fost nişte luni deosebite pentru mine, iar 13 este numărul meu norocos", a spus Simona.

Nici Ana nu este o persoană superstiţioasă şi a demonstrat-o prin performanţele obţinute în 2013. A început anul pe locul 14 mondial, iar la sfîrşitul lui era pe prima poziţie, clasîndu-se pe podium la toate etapele de Cupă Mondială şi cucerind titlul european la individual, devenind vicecampioană europeană cu echipa şi urcîndu-se pe treapta a treia, tot cu echipa, la CM.

"Nu se pune problema! Simona merită să fie numărul unu! În primul rînd, ce vizibilitate are tenisul în comparaţie cu scrima, ce impact emoţional a creat în rîndul românilor! Apoi, concurenţa în tenis nu se compară cu cea de pe planşă. Ritmul de antrenamente şi de competiţii. Cred că sînt suficiente", a spus Brînză.

Deocamdată, în votul cititorilor conduce detaşat Simona, cu peste 2.000 de voturi, fiind urmată de Ana, cu 300 de voturi. Pentru desemnarea sportivului anului vor mai vota redactorii GSP şi specialiştii din federaţii.

Halep a cucerit 6 titluri şi a urcat pînă pe locul 11 WTA în 2013, iar Ana Brînză a devenit campioană europeană la individual şi a încheiat sezonul pe primul loc în clasamentul mondial.

2013

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 44 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 59 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°