Accesul pacienţilor din ţara noastră la tratamente inovatoare reprezintă o problemă acută în acest moment, a declarat ieri preşedintele Alianţei pacienţilor cronici din România, Cezar Irimia, conform surselor de presă.
Domnia sa a precizat, în cadrul unei dezbateri organizate de Platforma Europeană de Dezvoltare, că ultima actualizare a listei medicamentelor compensate şi gratuite în ţara noastră a fost făcută în anul 2008, arată sursele.
Pe de altă parte, preşedintele fondator al Platformei Europene de Dezvoltare, Nela Păvăloiu, a arătat că atunci când se vorbeşte despre medicină personalizată se vorbeşte inevitabil despre inovaţie în sănătate, potrivit surselor.
Platforma Europeană de Dezvoltare a organizat, ieri, conferinţa cu tema "Inovaţia în sănătate - mai aproape de pacienţii români", eveniment ce continuă campania naţională de comunicare, "Alege medicina personalizată", lansată în acest an de Platforma Europeană de Dezvoltare, cu scopul de a îmbunătăţi accesul pacienţilor români la tratamente inovatoare, egalitatea de şanse şi identificare unor soluţii inovatoare menite să reducă decalajele dintre ţara noastră şi UE în domeniul sănătăţii.
F.A. Accesul pacienţilor din ţara noastră la tratamente inovatoare reprezintă o problemă acută în acest moment, a declarat ieri preşedintele Alianţei pacienţilor cronici din România, Cezar Irimia, conform surselor de presă.

Platforma Euro