Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Majoritatea românilor n-ar vota o femeie preşedinte şi nu vor un homosexual în familie

Publicat in Realitatea, miercuri 11 decembrie 2013

Peste jumătate dintre români nu ar vota o femeie preşedinte, iar 60 la sută nu ar accepta ca o persoană cu o altă orientare sexuală să le fie rudă, potrivit unui studiu privind atitudinea populaţiei României faţă de discriminare, lansat de CNCD.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a lansat, marţi, de Ziua Mondială a Drepturilor Omului, studiul "Percepţii şi atitudini ale populaţiei României faţă de fenomenul de discriminare în 2013".

Cercetarea arată că cei mai mulţi români nu ar vota persoane de etnie sau religie diferită, cu dizabilităţi sau o orientare sexuală diferită pentru funcţii importante în administraţia locală, centrală sau europeană.

Totodată, 54 la sută nu ar vota o femeie, iar 59 la sută nu ar vota un bărbat sub 35 de ani pentru funcţia de preşedinte al României.

Numai 10 la sută dintre respondenţi ar vota o persoană cu o altă orientare sexuală, 14 la sută ar vota un candidat rom, iar 15 la sută, unul de etnie maghiară.

Pe de altă parte, 60 la sută dintre români nu ar accepta să le fie rudă o persoană cu altă orientare sexuală, 58 la sută nu ar accepta un rom, 54 la sută - o persoană de culoare, 52 la sută - un maghiar sau un imigrant, 50 la sută - o persoană infectată cu HIV/SIDA, tot 50 la sută - un evreu, 46 la sută - un german, 44 la sută - o persoană cu dizabilităţi, 42 la sută - o persoană de altă religie sau cu o boală cronică, 36 la sută - o persoană fără venituri.

Politicienii sunt cel mai des indicaţi drept persoane care discriminează, de către 76 la sută dintre respondenţi, în timp ce oamenii obişnuiţi discriminează în opinia a 68 la sută dintre participanţii la studiu, companiile pentru 61 la sută, iar instituţiile statului pentru 60 la sută dintre respondenţi.

Numai doi din 10 respondenţi s-au simţit vreodată discriminaţi, cel mai adesea pe baza vârstei (30 la sută), statutului s

Articolul in Realitatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 30 minute
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum o ora
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 48 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°