Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşinăria de la Cotroceni contra maşinăriei USL

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Uriaşa maşinărie de la Cotroceni, unde, de-a lungul timpului, Traian Băsescu a reuşit să-şi construiasacă, pe bani publici, un Guvern paralel, iese pe neaşteptate din şomaj tehnic. Un şomaj generat de pierderea, la mare scor, a alegerilor de către PDL şi imposibilitatea preşedintelui, în ciuda unui pact de coabitare, de a mai gestiona treburile Executivului.

Dar afirmaţia de mai sus a fost valabilă până de curând. Mai recent, maşinăria de la Cotroceni s-a dezmorţit. Din momentul în care Traian Băsescu a luat decizia de a porni un razboi total împotriva Guvernului Ponta şi, implicit, a majorităţii parlamentare care îl susţine. Iar cel mai important front deschis în această luptă este cel legislativ.Aşa se face că, suflecându-şi mânecile, înalţii funcţionari de la Cotroceni au început să ia la puricat, rând pe rând, actele Legislativului. Multe dintre acestea emanând de la Guvern, altele exprimând voinţa politică a majorităţii parlamentare. Vârful de atac îl reprezintă, desigur, Legea referendumului şi proiectul constituţional. Aici, aşa cum am mai consemnat în câteva rânduri, au fost înregistrate primele succese notabile ale maşinăriei de la Cotroceni. Cu ajutorul Curţii Constituţionale şi prin tergiversări meşteşugite ale unor termeni de pronunţare şi de semnare a documentelor, Traian Băsescu a izbutit să împingă aplicarea Legii referendumului dincolo de orizontul alegerilor prezidenţiale. Fără această Lege a referendumului, care scade pragul la 30 al sută, în România contemporană nu poate exista un scrutin valid de acest fel. Ca atare, nici Constituţia în forma ei revizuită nu poate să treacă. Prin manevrele de la Cotroceni s-a ajuns la următorul rezultat: viitorul preşedinte la României, oricare va fi el, va funcţiona timp de cinci ani având prerogative identice cu cele de care a beneficiat sau pe care le-a dobândit pe parcursul mandatului Traian Băsescu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 5 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 48 minute
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 3 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°