Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Constantin: Vom modifica "taxa pe stâlp" în Parlament, ca să nu fie aplicată peste tot în agricultură

Publicat in Mediafax, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Ordonanţa de urgenţă care instituie aşa-numita "taxă pe stâlp" ar putea fi modificată în Parlament astfel încât să fie excluse de la acestă impozitare anumite zone din agricultură, a afirmat ministrul de resort, Daniel Constantin, precizând că a discutat deja pe această temă cu ministrul Finanţelor.

"Am avut o discuţie cu vicepremierul Chiţoiu, sunt foarte mulţi parlamentari care au făcut interpelări pe această temă şi eu sper să ajungem la o formă modificată atunci când se va discuta la Parlament această problemă. Modificată în sensul eliminării anumitor prevederi din această ordonanţă. Din punctul meu de vedere, sunt anumite categorii, mă refer la platformele betonate, care sunt în anumite exploataţii agricole, care nu ar trebui să intre în această categorie. Am dat doar un exemplu, dar sunt foarte multe alte exemple. Eu mi-aş dori ca tot sectorul agricol să poată să fie exceptat, dar nu cred că se va putea", a afirmat ministrul, la Guvern.

În urmă cu două săptămâni, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, arăta că ordonanţa de modificare a Codului Fiscal care prevede, printre altele, impozitarea construcţiilor speciale este în procedură de aprobare în Parlament, firmele putând face propuneri privind îmbunătăţirea actului, dacă acesta ridică probleme.

Guvernul a anunţat că va introduce un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a cărui valoare va fi de 1,5% din valoarea construcţiei.

Impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nucleare, construcţii pentru transportul energiei electrice, baraje, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare - descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, ba

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 52 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 24 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 36 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°